sâmbătă, 5 aprilie 2008
O pânză uriaşă cu "Naşterea Domnului"
Un record inchinat Sfintelor Sărbători ale Crăciunului: o pănză de treizeci şi trei de metri pătraţi, la care cel mai important pictor naiv al Romăniei şi al Europei de azi a pictat timp de şase ani.
Bădiţa Chagall de la Bacău - adică pictorul naiv Ion Măric - a demonstrat in aceste zile că işi merită cu prisosinţă porecla/renumele. La Galeriile Ad-Hoc (ale Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Bacău), artistul a expus o pănză uriaşă, ce aminteşte de cele şapte panouri scenografice pe care Marc Chagall le-a realizat in 1920 pentru Teatrul Evreiesc din Moscova. Similitudinea se referă la dimensiunile pănzelor. Panourile lui Chagall au, in general, 2-3 metri inălţime şi 6-7 metri lungime, in vreme ce lucrarea lui Ion Măric are 3,30 metri inălţime şi 10 metri lungime.
"Naşterea Domnului". Şi, chiar dacă adeseori intălnim la Măric un "onirism satiric" (care i-a făcut pe criticii de artă să-l asocieze cu maestrul artei secolului al XX-lea), de data aceasta tematica lucrării este din alt registru. Intitulată "Naşterea Domnului", uriaşa pănză ilustrează in detaliu principalele momente şi personaje care ţin de acest eveniment biblic. Sfănta Familie, inconjurăndu-l pe Pruncul Iisus, cei trei păstori, cei trei crai... Nu lipsesc nici animalele care au incălzit cu răsuflarea lor staulul in care s-a născut Măntuitorul. Nici steaua călăuzitoare. Nici cetele de heruvimi.
Expusă cu căteva zile inainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului, pănza lui Ion Măric, realizată in stilul său inconfundabil, are o poveste specială: "Am inceput să o lucrez in preajma Crăciunului anului 2001", ne-a mărturisit pictorul. "Am lucrat şase ani, căte unul pentru fiecare zi din cele şase in care Dumnezeu a creat Lumea." Recunosc in aceste cuvinte o "vorbă" de la un interviu realizat cu artistul in toamna aceasta: "Mă aşez in a şaptea zi să mă odihnesc, căci ştiu că lucrul făcut in urmă e bine făcut".
Discipolul
Ion Măric, la ora actuală cel mai important reprezentant al picturii naive din Romănia, s-a născut la 12 octombrie 1945 in satul Luncani, judeţul Bacău. A absolvit Şcoala Populară de Arte, urmănd trei ani la secţia pictură şi trei ani la secţia grafică sub indrumarea lui Ilie Boca. A urmat şi Liceul de Arte Plastice din Bacău, unde l-a avut profesor pe regretatul Gheorghe Velea. A imprumutat de la maeştrii săi, inainte de toate, seriozitatea cu care se apleacă asupra lucrului. Ilie Boca, unul dintre mentorii săi, il caracterizează astfel: "Măric este spontan, direct, cu o smare putere de sinteză şi exprimare, evitănd măngăierile etnografice. Acumulările au făcut să-şi clădească propriul stil, care este recunoscut prin premii şi achiziţii la colecţii şi muzee".
In Jurnalul National din 22 decembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu