luni, 26 mai 2008

Dictatura salatelor şi a bucheţelelor de broccoli

În Bucureştii anului 1934, de sub teascurile Tipografiei Universul, apărea o carte numită “Dictatura gastronomică”, ale cărei prime fraze curgeau astfel: “Mi se cere să fac o prefaţă pentru o nouă carte de bucătărie?!... Mi se cere mie!?... Mie, un stăruitor al alimentaţiei cu regim, un oprit de la cele mai excelente pregătiri culinare!?... Este ca şi cînd s-ar cere unui ateu să comenteze o evanghelie şi... unui ministru de finanţe să dea, astăzi, un buget echilibrat!” Gurmandul – şi gurmetul – Constantin Bacalbaşa (cunoscut mai mult pentru “Bucureştii de altădată”) trebuia să-şi “ţină la popreală” poftele culinare pentru a-şi proteja sănătatea, iar îmboldirea asta nouă dată peniţei domniei-sale avea să-i provoace “oarece nemulţumiri”.
Povestea, veche de trei sferturi de veac, a devenit actuală, cînd am început dialogul despre bucătărie şi tainele ei cu vedeta postului de televiziune Antena 2, Mihaela Tatu. “Nu sînt eu omul potrivit ca să vorbim despre mîncare! Viaţa mea este o continuă cură de slăbire! De şapte ani mănînc numai salate!” Ei, dar ce sînt şapte ani în viaţa unui om? Şi încă a unuia care, după propria-i mărturi­sire, se trage “dintr-un neam de oameni nurlii, cărora le-a plăcut să mănînce, să trăiască, să rîdă”. Sămînţă de gurmand-gurmet – ca şi Bacalbaşa cel citat –, Mihaela Tatu a acceptat să vorbim pe îndelete despre gusturi şi arome păstrate într-o memorie afectivă.
Stil de viaţă

“Eram într-un moment de început de sezon, cînd te pregăteşti – cu ore de sport, de masaj, cu reţineri de la mîncare… Eram într-un astfel de moment şi plec… în Spania. Am ajuns la Madrid şi mi-am zis: Nu mănînc decît salate! Bine, bine! S-o crezi tu! Am luat şi din aia, şi din aia, şi puţină îngheţată, şi cartofi, şi orez… Şi am băut Sangria, şi am fost la un club unde se dansa flamenco. Să nu mă întrebi cum a fost după ce m-am întors!”
Nu întreb. Dar înţeleg ce greu trebuie să-i fie să se reţină de la “degustarea bucatelor” unui om care declară: “Îmi plac la nebunie gusturile! Îmi place să le combin”. Ori tocmai combinaţiile sînt bombe calorice. “Dacă mănînci pîine – singură –, sau un cartof fiert, sau o friptură la grătar, e OK; dar cînd le combini… Buuum! De aceea a trebuit să îmi disciplinez programul zilei, iar în bucătărie să îmi ocup timpul cu… pregătirea salatelor. Fiica mea a achiziţionat un «aburitor», cu mai multe compartimente. Punem jos ciupercuţe, broccoli şi condimente deasupra, apoi conopidă. Pregătim legume la aburi, pe care eu le mănînc cu ustu­roi şi zeamă de lămîie, ori cu peşte fiert… S-au dus plachiile, cu tot felul de sosuri de roşii şi ceapă.
Mai uşor cu combinaţiile. Bucătăria mea poate să sufere, oalele să plîngă, tigăile să suspine: în frigiderul meu veţi găsi numai bro­ccoli, ardei, roşii, ceapă verde şi multă salată”.
Spre deosebire de Bacalbaşa, Mihaela Tatu nu-şi numeşte însă regimul “regim”, nici “dietă”, nici “cură”, ci “stil de viaţă”.
Altfel, despre salată
Cu totul alt stil de viaţă, însă, decît cel al copilăriei, cînd, revenind de la şcoală, intra în bucătăria plină de arome: “Mama era atentă cu toate detaliile artei culinare. Toate vecinele veneau şi gustau din mîncarea ei şi spuneau: «De ce nu-mi iese şi mie mîncarea aşa de bună?». Tata a fost un gurmand şi mama a trăit ca să gătească. Poate de accea s-au şi înţeles atît de bine.” A moştenit gurmanderia tatălui şi ta­lentul la bucătărit al mamei (deopotrivă cu reţetele şi secretele ei). Condiţia de vedetă TV cere însă multă disciplină. Salata se mănîncă numai cu salată!
Nici vorbă să mai facă astăzi ce­lebra ciorbă cu salată a mamei, cu “soldăţei de slănină”. Din sertăraşul bine garnisit al memoriei, reţeta e însă la îndemînă. Poate cineva mai puţin “oprit” de la combinaţii savuroase se simte tentat să o încerce: “Se taie din slănină (din cea cu straturi fine de carne prin ea) pătrăţele care se prăjesc uşor, pînă se fac puţin jumări. Se pune salata tăiată şi se amestecă în tigaie, să se aurească de la grăsime, şi abia apoi se toarnă peste zarzavatul care fierbe în oală”.(Noi am încercat reţeta în bucătăria redacţiei şi a fost într-adevăr savuroasă)
Ca şi invitaţii săi de la “Celebri sau nu”, Mihaela Tatu mai are încă secrete de spus. Şi nu este neapărat vorba despre secrete culinare.

Secretele mamei

Mihaela Tatu contrapune timpului (culinar) de azi, “verde crud”, amintirile unor ani mai bogaţi în savoare. Anii în care “erau sfinte ouăle ochiuri pe care le făcea mama în tigaie, în uleiul potrivit de bine încins, cît să se facă pojghiţă rumenită pe fund şi gălbenuşul să rămînă moale; cu mărar tocat deasupra, cu piper şi cu puţină boia sau paprika dulce”. Înşiruirea bucatelor care dospeau, fierbeau, se prăjeau ori se coceau în bucătăria din Braşov a familiei vine, firesc, odată cu… “secretele mamei”. “Făcea tocăniţa de cartofi într-un anume fel, cu cartofii fierţi separat. Zarzavatul de la ciorbă, mama nu-l punea direct în apa care fierbea, ci, tocat mărunt, îl perpelea întîi în ulei. Am învăţat de la ea cîteva secrete. Niciodată nu pui peste mîncare apă rece; completezi, dacă e nevoie – dar să nu fie nevoie! – cu apă fiartă. Niciodată nu amesteci în mîncare cu lingura de metal, ci numai cu cea de lemn. Mama avea cîte o lingură pentru supă, pentru ciorbă sau maioneză, ca să nu prindă miros una de la cealaltă. Fundul pe care tăia ceapa era unul, cel pentru tăiţei – altul. Dacă reîncălzeşti ciorba, atunci trebuie să o fierbi pe toată, altfel se strică. Şi nu mă lăsa să mănînc din oală, pentru că dacă ar cădea o firmitură în mîncare, aceasta se borşeşte.”

Salata Mihaelei

Uită-te în cămară şi în frigider şi vezi dacă ai următoarele ingrediente: bucheţele de broccoli şi de conopidă, o căpăţînă de salată, cîteva fire de ceapă verde, un ardei, o roşie, cîteva măsline, o lingură de ulei de măsline, praf de curry, busuioc uscat, limete şi alune. Pregăteşte întîi broccoli şi conopida, la aburi, condimentate cu praful de curry. Lasă-le să se răcească şi pune-le peste salata verde, tăiată. Adaugă ceapa, ardeiul şi roşia (tăiate după plac). Presară alune (sînt mai sănătoase decît crutoanele de pîine) şi uleiul de măsline.
Presară busuioc şi stoarce deasupra o limetă (lămîie verde, a cărei aromă e mai intensă decît cea de lămîie obişnuită).

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 21 mai 2008

duminică, 4 mai 2008

Bădiţa Chagall şi cozonacii


Pictorul naiv Ion Măric a fost prezent pe simezele Palatului Parlamentului European, la Strasbourg, la expoziţia "Paştele Românilor”. Pentru sărbătorile de acasă, el pictează ouă cu frunze de ceapă şi coajă de cireş.
De patru decenii şi mai bine, în preajma Paştilor, casa pictorului naiv Ion Măric – zis şi "bădiţa Chagall” – "amiroase”-a cozonaci calzi. A cozonaci plămădiţi în covata de lemn moştenită de la strămoaşe, de Niculina, soaţa, iubirea şi muza de-o viaţă a artistului. Care, în paranteză fie spus, are cam tot de-atîtea decenii un "ucenic” de nădejde – chiar pe bădiţa Măric. "Făina, plămădeala şi-aromele sînt treaba dînsei. Eu îs cu frămîntatul cozonacului” – ne mărturiseşte pictorul, care, de-atîta vreme, are deja o "tehnică secretă”: "Se învîrte într-un singur sens, cel al acelor de ceasornic, pentru că pe urmă aluatul se rupe şi nu mai iese cozonacul înalt şi pufos”.
PRIORITăŢI. De Paşti, tot pictorului îi revin şi alte cîteva obligaţii. Vopsitul ouălor, de exemplu. Şi nici n-ar fi de mirare, căci doar el este meşterul în "văpseluri”. "Adun frunze şi flori de pe cîmp. Pe cele mai frumoase le culeg. Cu ele fac modele frumoase pe ouă, învelindu-le-n ciorap. De vopsit, vopsesc cu foi de ceapă roşie. Sau cu coajă de cireş, dacă vreau să iasă mai închise la culoare, ori cu floare de tei, de ies gălbui”. Şi tot bădiţa Ion Măric se ocupă cu pregătirea cărnii de miel, "care cu o zi înainte se pune cu ceapă şi se împănează cu slănină, să-i iasă mirosul”. Celelalte pregătiri ale mesei de Paşti îi revin Niculinei, ale cărei reţete le-am aflat şi noi.
DIMINEAŢA ÎNVIERII.După slujba de Înviere, în fiecare an, după obiceiul locului, familia Măric merge "la morminte”. "Ne ducem acolo cu toate neamurile, să ducem Lumina Învierii şi celor adormiţi”, ne spune pictorul, care ne desluşeşte că atunci se urmează un adevărat ritual: "Se cinsteşte un pahar de vin în memoria fiecăruia şi se discută despre cel mort, se spun vorbe bune şi frumoase”. de obicei, înainte de venirea Paştelui, "se fac mormintele, se îngrijesc”, se pun flori, pregătindu-se pentru noaptea Învierii. Ion Măric consideră că anul acesta Paştele va fi deosebit, căci drumul la morminte se va face "şi pentru mama soacră, care s-a stins acum patru luni. Pentru ea nu am fost ginere, ci i-am fost fiu, şi-acesta e primul an cînd facem Paştele fără ea”.
AMINTIRI. Chiar dacă de obicei sărbătorile le fac acasă - la Bacău sau la Luncani – au fost şi ani în care ouăle roşii nu s-au ciocnit la masa familiei. "Sunt doi ani de care îmi aduc aminte bine”, ne spune Niculina Măric. Unul este anul 1993, cînd a venit pe lume cea de a doua fiică a băiatului nostru. S-a născut chiar de Paşte, iar noi, toată familia, am stat în ziua aceea pe lîngă Maternitate, pentru ca nora şi nou venita pe lume să nu se simtă singure”. Un alt Paşte special a fost cel petrecut la Bruxelles, unde artistul a fost invitat să expună de către Asociaţia româno-belgiană. "Am avut nişte gazde extraordinare. Cei de la asociaţie au vrut să organizeze un Paşte tradiţional pentru românii care locuiesc în Belgia, pentru ca să se simtă ca acasă. Şi tot de aceea ne-au chemat şi pe noi, din ţară. A fost mîncare românească. Au fost muzică, dansuri româneşti. O sărbătoare adevărată”.

Aluaturi de Paşti
Pentru cozonaci, Niculina Măric pune, la un kilogram de făină, 4 gălbenuşuri. Mai adaugă 200 g zahăr, lapte bătut ("nu grămuit, ci cît cere făina”), şi smîntînă, lapte dulce, mirodenii, ulei şi unt. Iar de umplut, îi umple cu nucă ori cu rahat. "Făina o cern neapărat, să fie aerată. Plămădeala o fac cu lapte dulce, şi-un pic de făină. Ulei şi unt pun numai puţin la frămîntat, să nu iasă greu şi dens. Secretul meu e cel din bătrîni: trebuie frămîntat foarte mult”.Pasca o pregăteşte cu brînză de vaci, cu ouă, zahăr, mirodenii şi stafide. Şi-o foaie de aluat, pe fundul tăvii. Totuşi, pentru "pasca de dus la biserică”, pe lîngă blatul acela mai face o împletitură din aluat, de-o pune de jur împrejur, "şi-o cruce, tot din aluat împletit, semn al Răstignirii Mîntuitorului”.

Cozonac
INGREDIENTE: un kg de făină, 4 gălbenuşuri, 200 g zahăr, lapte bătut şi smîntînă (cît cere aluatul), 50 ml lapte dulce, puţin ulei, două linguri de unt, drojdie, mirodenii; pentru umplutură: nucă măcinată, zahăr, rahat; pentru uns: un ou sau apă cu zahăr. PREPARARE: Se face mai întîi o plămadă cu făină şi lapte fierbinte. Se lasă să se răcorească şi se amestecă apoi cu drojdia lichefiată cu puţin zahăr. Se presară făină şi se lasă să crească. Se amestecă apoi plămada cu făina – care a fost cernută de două ori, pentru a deveni mai aerată. Se adaugă gălbenuşurile, zahărul, laptele bătut, smîntîna şi mirodeniile (vanilie, de obicei). Secretul este frămîntatul foarte mult, pînă cînd aluatul începe să facă băşici. Se încorporează uleiul şi untul (topit) şi iar se frămîntă îndelung. Se lasă să crească, apoi se umplu cu nucă măcinată amestecată cu zahăr şi/sau cu rahat şi se rulează. Se mai lasă puţin să crească şi în tavă, după care se ung cozonacii cu ou bătut sau cu apă şi zahăr şi se dau la cuptor.

Pască cu brînză de vaci
INGREDIENTE: 500 g aluat de cozonac pregătit după reţeta de mai sus; pentru umplutură: un kg de brînză proaspătă de vaci, 6 ouă, stafide, 300 g zahăr şi mirodenii (vanilie şi coajă rasă de lămîie), sare; pentru uns: un ou bătut.
PREPARARE: Se întinde pe fundul unei tăvi de copt rotunde şi înalte o foaie de aluat. Se ridică aluatul şi pe pereţii tăvii. Se face o împletitură dinaluat care se aşază pe margine şi apoi se pune umplutura. (Pentru umplutură, se bat spumă albuşurile cu un praf de sare, iar gălbenuşurile se freacă bine cu zahărul. Se încorporează în albuşuri gălbenuşurile, apoi brînza şi se adaugă mirodeniile.) Se face o altă împletitură din aluat şi se aşază în cruce deasupra umpluturii de brînză. Se unge cu ou bătut şi se dă la cuptor.

Sărmăluţe
INGREDIENTE: un kg de carne de porc în amestec cu carne de vită; 3-4 cepe mari, puţin ulei, verdeaţă (mărar şi pătrunjel), 200 g orez, puţin griş (2-3 linguri), o crenguţă de mărar uscat, unul-două ouă, sare, piper, iar pentru învelit: foi de varză, frunze de viţă de vie, frunze de tei.
PREPARARE: Se taie ceapa mărunt şi se pune în foarte puţin ulei, completîndu-se cu puţină apă şi lăsînd să forfotească pe foc. Carnea se dă prin maşina de tocat, se adaugă ceapa (după ce s-a răcit), orezul, grişul, oul (ouăle), verdeaţa tocată mărunt. Se pune sare şi piper. Se amestecă totul foarte bine, după care se umplu frunzele şi se rulează sărmăluţele. (Dacă se foloseşte foaie de varză murată, se desărează puţin înainte. La fel se face şi cu frunza de viţă-de-vie sărată. Dacă se folosesc foi de varză crude, frunze de viţă-de-vie sau de tei proaspete, se opăresc înainte în apă cu oţet sau în borş.) Se aşază pe fundul unei oale de lut o crenguţă de mărar uscat, apoi se pune varză tocată. Se pun sarmalele în oală, se acoperă cu apă şi se dau la cuptor, la foc foarte mic, să fiarbă pe îndelete măcar 3-4 ore.

Drob de miel
INGREDIENTE: măruntaiele de la un miel, un prapur, 3-4 cepe, 2-3 ouă crude, 2-3 ouă fierte, sare, piper, o legătură mare de mărar, o lingură de ulei.
PREPARARE: Se fierb măruntaiele de miel şi se dau prin maşina de tocat. Se amestecă apoi cu ouă bătute şi cu 3-4 cepe (tocate şi înăbuşite în ulei cu puţină apă). Se adaugă mărar tocat mărunt, sare şi piper. Se amestecă toate. Se pune pe fundul tăvii prapurul de miel, se aşază în el amestecul de măruntaie, se aşază 2-3 ouă fierte şi taiate în jumătăţi, avînd grijă să fie bine acoperite cu compoziţia de mai sus. Se acoperă cu prapurul şi se dă la cuptor. Dacă nu ai prapur de miel, poţi folosi în loc o foaie din aluat fraged.

Miel la tavă
INGREDIENTE: pulpele de la un miel, ulei; pentru baiţ: apă, vin alb, piper, căţei de usturoi, boia de ardei dulce, sare, foi de dafin, cimbru, ceapă, bucăţele de slănină.
PREPARARE: Se pune mai întîi carnea (împănată cu bucăţele de slănină), în baiţul de mai sus şi se lasă două zile, ca să-i iasă mirosul specific şi să se frăgezească. După două zile, se scot, se ung cu ulei şi se pun în tavă, la copt, mai întîi la foc mic, apoi cînd sînt aproape gata, la foc mare, ca să se rumenească. Dacă e nevoie, din cînd în cînd se stropesc cu apă sau cu sosul din tavă.

In Jurnalul National din 25 aprilie 2008